b Traian Băsescu

Traian Băsescu

Partidul Mișcarea Populară (PMP)

Traian Băsescu

Info candidat

Vârsta: 72

Funcția la care candidează: Senator

Nume circumscripție: Municipiul București

Afiliere politică (curentă și anterioară)

Partidul Mișcarea Populară (2015-prezent)
Partidul Democrat (1992-2004) - Preşedinte PD (2001-2004)
Frontul Salvării Naționale (1990-1992)

Studii

Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța, Facultatea de Navigație, Secția Comercială (1976)
Academia Norvegiană, cursuri avansate în Industria Transportului Maritim (1995)

Experiență profesională

Preşedintele României (2009-2014)
Preşedintele României (2004-2009)
Primar Municipiul Bucureşti (2000-2004)
Ministrul Transporturilor (1996-2000)
Deputat (1992-2000)
Ministrul Transporturilor (1991-1992)
Subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor (1990-1991)
Director General - Inspectoratul de Navigaţie Civilă din cadrul Ministerului Transporturilor (1989)
Reprezentant Navrom - Anvers (1987-1989)
Comandant de nava - Navrom (1981-1987)

Activitate parlamentară în cifre

1996-2000:
Luări de cuvânt: 29 (în 25 şedinţe)

1992-1996:
Luări de cuvânt: 7 (în 7 şedinţe)
Declaraţii politice: 3
Întrebari şi interpelari: 2

Mențiuni

Distincții și decorații:
Ordinul Crucea Terra Mariana în Grad de Colan, Estonia (2011)
Ordinul celor Trei Stele, clasa I, Letonia
Ordinul Republicii Moldova
Ordinul Ștefan cel Mare, Republica Moldova (2015)
Mare Cruce a Ordinului Saint-Charles, Monaco (2009)
Ordinul Vulturul Alb, Polonia

Controverse

> > In perioada 2015-2016, a avut o serie de atacuri la adresa DNA-ului când în dosarele lor au început să apară apropiați sau chiar membri ai familiei Băsescu. Replica lui la acuzația că atacă DNA-ul: ”Nu. Doamna Kovesi, dacă îi strică cineva imaginea, și-o strică singură. Nu o pune nimeni să apară ca o starletă de televiziune. Dânsa, ieșind foarte frecvent, sigur că adună replici, uneori pe bună dreptate, alteori incorecte. A intrat în jocul politic. Nu eu am pus-o să dea exemple ca procuror că din banii care s-au furat se puteau face 3.000 de școli. Nu, ăsta e discurs politic. Spune-mi câți ai recuperat și te cred”.
> La data de 6 iulie 2012 camerele reunite ale Parlamentului României au votat prin vot secret, cu bile, suspendarea președintelui Traian Băsescu. Un număr de 256 parlamentari au votat în favoarea suspendării. Un referendum popular prin care populația s-a pronunțat pro sau contra suspendării lui Traian Băsescu a avut loc la data de 29 iulie 2012. Din numărul total al cetățenilor cu drept de vot s-au prezentat 46.24% din români. 87.52% au votat Da, fiind în favoarea suspendării președintelui Traian Băsescu. 11.15% au votat Nu, fiind contra demiterii președintelui. La data de 21 august 2012 Curtea Constituțională a invalidat referendumul cu 6 voturi contra 3 pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar. La data de 28 august 2012 președintele Traian Băsescu s-a întors la Palatul Cotroceni pentru a-și continua mandatul.
> Pe data de 18 ianuarie 2007, PSD a inițiat o acțiune pentru suspendarea președintelui Băsescu, pentru încălcări ale Constituției. În avizul din 5 aprilie 2007, Curtea Constituțională s-a exprimat împotriva suspendării, argumentând că faptele incriminate nu au încălcat Constituția. Cu toate acestea, în ședința comună din 19 aprilie 2007 Parlamentul a votat pentru suspendarea lui Băsescu, cu 322 voturi pentru, 108 împotrivă, și 10 abțineri. Suspendarea a devenit efectivă în 20 aprilie 2007, după ce Curtea Constituțională a luat act de decizia Parlamentului României. Ca urmare a Referendumului din 19 mai 2007 suspendarea Președintelui a încetat, acesta fiind reconfirmat cu un scor de 74,48% cei prezenți la vot.
> În timpul unui miting electoral la Ploiești în anul 2004 apărea într-un film scurt lovind cu palma peste față un copil aflat lângă scenă. Confruntat în direct cu fragmentul audio-video, Băsescu a spus că nu-și amintește despre ce era vorba. Administrația prezidențială a solicitat INEC (Institutul Național pentru Expertize Criminalistice) o verificare a filmului, institutul confirmând că filmul prezentat de televiziuni nu este autentic.
> Aflat la cumpărături împreună cu soția sa, într-un centru comercial din București, agasat de o serie de întrebări, i-a luat telefonul mobil jurnalistei Andreea Pană (Antena 1); ulterior aparatul a fost restituit. Băsescu a luat telefonul cu el în mașină, fără să-și dea seama că acesta continua să înregistreze și i-a povestit nevestei sale cât de agresivă fusese jurnalista, numind-o „țiganca asta împuțită”. Înregistrarea audio-video a fost difuzată apoi de postul Antena 1. Incidentul a fost larg mediatizat și au existat reacții de dezaprobare din partea mass-media și a societății civile. În urma acestui incident, acesta a primit un avertisment de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Ulterior Băsescu și-a cerut scuze printr-un purtător de cuvânt.
> Dosarul „Flota”, care "a debutat" în 2003, a avut ca obiect stabilirea modului în care CNM Petromin a fost prejudiciată prin vânzarea, în perioada aprilie 1991-august 2000, a 16 nave, în special mineraliere de mare capacitate. În dosarul „Flota”, instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, au fost cercetați trei foști miniștri ai Transporturilor, Traian Băsescu, Aurel Novac, Paul Teodoru, precum și alte persoane care au fost implicate în vânzarea unor nave din flota română. Procurorii afirmau în 2003 că ar exista indicii că foștii miniștri ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu contra interesului public. După o succesiune de amânări și schimbări de locuri de judecată, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au început în 2005 judecarea procesului. De la primul termen s-a luat în discuție problema imunității prezidențiale a inculpatului Traian Băsescu. Judecătorii au decis ca dosarul să fie retrimis la PNA pentru reluarea anchetei. Ulterior Parchetul Național Anticorupție (redenumit în 2006 Direcția Națională Anticorupție) a solicitat o nouă expertiză contabilă a prejudiciului. Noua expertiză contabilă, finalizată în septembrie 2007, a stabilit că prejudiciul, stabilit inițial de prima expertiză la 275 de milioane de euro, este inexistent. Astfel infracțiunile pentru care au fost deferiți justiției șeful statului, Traian Băsescu - în calitate de fost ministru al Transporturilor - și alți doi foști șefi ai acestui minister, Aurel Novac și Paul Teodoru, devin lipsite de conținut juridic fără existența vreunui prejudiciu.

Probleme penale

Urmărit penal pentru spălare de bani în dosarul terenului din Aleea Privighetorilor Sursa: http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20978850-traian-basescu-acuzat-oficial-este-urmarit-penal-pentru-spalare-bani-dosarul-terenului-din-aleea-privighetorilor.htm

Program de parlamentar

-

Declarații/interviuri media

-

Linkuri utile